TATIANA - O mărturie reală despre rai si iad
Aş vrea să vă prezint o întîmplare deosebită din viaţa mea pe care am trăit-o cînd eram studentă şi în urma căreia viaţa mea nu a mai fost niciodată aceiaşi. Această experienţă am trăit-o în ultimul meu an de studenţie şi în urma ei concepţia mea despre lume şi viaţă s-a schimbat radical şi pentru totdeauna, determinîndu-mă în final să îl accept pe Dumnezeu şi pe Domnul Isus Cristos în viaţa mea cu toată convingerea. Mai apoi I-am devenit o slujitoare înflăcărată şi devotată şi L-am urmat cu multă pasiune şi devotament tot restul vieţii mele. Şi iată de ce.
Numele meu este Tatiana şi m-am născut înainte de cel de-al doilea război mondial, în anul1935 în fosta Uniune Sovietică.
Am fost crescută şi educată de părinţii mei care erau atei şi comunişti, într-un spirit ateist, aşa cum era defapt mai toată lumea pe vremea aceea la noi. Nu ştiam nimic despre Dumnezeu şi nici nu aveam vreun interes în a-L cunoaşte.
După terminarea Liceului, am devenit studentă la Facultatea de Medicină din Moscova. Schimbînd mediul de acasă cu cel din facultate, aici am început să mai aud de la unii din colegii mei vorbindu-se despre Dumnezeu, dar eu am rămas indiferentă şi dezinteresată de acest subiect.
Ca studentă, mi-am văzut de viaţa mea de student şi anii de studenţie au trecut destul de repede unul după celălalt. Eram în ultimul an de facultate şi mai aveam cîteva luni pînă la absolvire. Învăţam din greu pentru examenele finale ce le mai aveam de susţinut pentru a-mi obţine diploma de medic.
Într-una din acele zile, m-am dus la Biblioteca Centrală din oraş ca să studiez şi să aprofundez nişte subiecte legate de specialitatea mea.
Ajunsă la Bibliotecă, la un moment dat am auzit foarte clar o voce care mi-a vorbit, deşi nu era nimeni în jurul meu, şi vocea aceasta era atît de clară şi de puternică încît lucrul aceasta a avut un impact deosebit de puternic asupra mea. Îmi amintesc şi acum cuvintele pe care le-am auzit atunci şi cred că ele nu mă vor părăsi şi nu le voi uita niciodată.
Vocea aceea mi-a spus pe un ton foarte hotărît şi autoritar:
“-Nu căuta fericirea pe pămînt şi nu căuta bogăţii pe pămînt. Nu căuta nimic, căci pămîntul este blestemat şi plin de păcate şi de sîngele oamenilor nevinovaţi.”
Eu m-am gîndit atunci căci probabil acesta era rezultatul războiului (era vorba de cel de-al doilea război mondial). Şi apoi vocea a continuat:
“-Nu, pămîntul este plin nu de sîngele celor care au căzut pe front, ci de sîngele acelora care au fost martirizaţi, chinuiţi şi omorîţi de-a lungul anilor pînă în zilele acestea.”
Atunci eu am întrebat:
-Bine, dar ce legătură am eu cu asta, ce vină am eu de toate aceste lucruri sau de vărsarea sîngelui martirilor ... ? Ce trebuie acuma eu să fac...?
Şi vocea mi-a răspuns:
“-Pocăieşte-te şi împacă-te cu Domnul Isus căci vreau să te folosesc în lucrarea Mea de mai departe.”
După această întîmplare, am ajuns acasă foarte speriată şi tulburată de ceea ce mi se-ntîmplase. Cum aş putea eu să le spun părinţilor mei, care pe lîngă faptul că erau atei mai aveau pe deasupra şi o poziţie înaltă în societate, despre această întîmplare neobişnuită. Cum vor reacţiona ei şi ce vor zice?
Totuşi, m-am hotărît să ascult de ce mi-a spus această voce şi să mă pocăiesc ca să devin creştină, deşi nu prea ştiam ce însemna lucrul acesta. Mi-am luat inima în dinţi şi le-am spus părinţilor mei ce se întîmplase la Bibliotecă, de vocea pe care am auzit-o acolo, de mesajul pe care l-am primit şi de ceea ce mi s-a cerut să fac.
Părinţii, foarte surprinşi de cele auzite, mi-au propus să mă ducă să consult un medic psihiatru, dar eu am refuzat categoric şi le-am spus că mă simţeamt foarte bine şi că sînt pe deplin sănătoasă aşa că nu este nevoie să consult nici un medic.
A doua zi am plecat la facultate şi am ieşit de acolo, plimbîndu-mă pe străzile Moscovei, cu gîndul şi speranţa că voi întîlni pe cineva, poate un om al lui Dumnezeu care să mă ajute sau să îmi spună ce să fac cu privire la situaţia ciudată în care mă aflam acuma, spunînd mereu în gînd că:
"Dacă este vreun om cu frică de Dumnezeu şi dacă Dumnezeu există cu adevărat şi conduce lumea acasta, atunci să mă întîlnesc acuma cu acest om şi el să îmi vorbească despre Dumnezeu şi să îmi spună ce să fac."
Nu m-am plimbat prea mult pe străzile oraşului, cînd la un moment dat îmi iese în cale un bărbat îmbrăcat foarte elegant, care mă abordează şi mă întreabă foarte direct:
-Tu îl cunoşti pe Dumnezeu? La care eu i-am răspuns surprinsă:
- Nu.
Apoi bărbatul mă întreabă mai departe:
-Dar vrei să-L cunoşti? Eu i-am spus că da şi el îmi spune apoi:
-Iată, eu am să-ţi spun totul despre Dumnezeu.
Şi a început să îmi spună şi să îmi istorisească despre cum a fost creată lumea şi toate lucrurile din ea, şi continua să vorbească de parcă ar fi ştiut toată Biblia pe de rost, lăsînd impresia că ştia chiar mai mult decît era scris în Biblie. La un moment dat, l-am întrebat:
-Bine, dar de unde ştii dumneata aşa de bine toate lucrurile acestea şi le istoriseşti fără să faci măcar vreo pauză sau întrerupere, şi mi le spui de parcă le-ai fi învăţat pe de rost?
Şi el mi-a răspuns:
-Le cunosc fiindcă m-a trimis Cel de Sus şi EL mi-a dat înţelepciunea să cunosc toate aceste lucruri despre care îţi vorbesc acum.
Atunci l-am întrebat ce să fac. Şi el a spus:
-Iată, eu am să te conduc la un loc ferit şi ascuns care este secret. Acolo se adună mai mulţi oameni ai lui Dumnezeu şi acolo îţi voi face cunoştinţă cu ei şi ei îţi vor spune ce trebuie să faci mai departe.
La care eu, puţin nedumerită îl întreb:
-Dar de ce nu îmi spui dumneata ce să fac, fiindcă văd că le ştii pe toate?
-Nu, acolo o să te înveţe ei ce trebuia să faci, îmi răspunse bărbatul.
Am plecat apoi împreună cu acest bărbat pînă la o căsuţă mică aflată la periferie unde am intrat şi unde am găsit cîţiva oameni bâtrîni care se rugau. Bărbatul care mă însoţea a intrat şi el cu mine.
Cînd am intrat înăuntru, toţi care erau de faţă s-au uitat la noi puţin nedumeriţi, crezînd că sîntem soţ şi soţie. Bărbatul care era cu mine era îmbrăcat foarte elegant, şi după ce a închis uşa a spus:
-Iată, v-am adus un suflet la mîntuire. Acum voi să o prelucraţi şi să îi spuneţi tot ce trebuie să facă iar după aceea să îi faceţi şi botezul în apă, dar să nu o ţineţi mai mult de 3 zile pînă la botez.
După ce le-a spus aceste lucruri, bărbatul a dispărut pur şi simplu dintre noi. Nu a ieşit pe uşă pentru că uşa era închisă şi el nu a deschis-o iar geamurile încăperii erau şi ele închise.
Toţi care eram de faţă am rămas şocaţi de ceea ce tocmai am văzut, atît oamenii aceia bătrîni cît şi eu, şi pe toţi ne-a apucat o groază şi o spaimă de nedescris. Ne întrebam cu toţii: ”-Doamne, dar asta ce-a fost?”
Am văzut cu toţii că uşa nu s-a deschis şi că bărbatul pur şi simplu a dispărut din mijlocul nostru de parcă s-ar fi evaporat instantaneu.
Toţi am căzut în genunchi cu faţa la pămînt şi am început să ne rugăm şi să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru acest sol al Său pe care l-a trimis.
După aceea, cei care erau acolo mi-au vorbit şi mi-au explicat multe lucruri din Biblie. Eu însă ştiam deja foarte multe lucruri din Biblie de la acest bărbat pe care îl întîlnisem şi de care aveam acum cu toţii convingerea că era un înger trimis de Dumnezeu.
Eu niciodată nu citisem Biblia şi nici nu am ţinut vreodată o Biblie în mînă, dar spuneam şi ştiam acum multe lucruri de profunzime din ea. Apoi bătrînii aceştia mi-au spus:
-Iată, mîine vom organiza şi îţi vom face botezul.
În ziua următoare nu am mai plecat la facultate. M-am dus acasă, mi-am pregătit lucrurile pe care mi le-au spus bătrînii să mi le pregătesc şi m-am întors la ei unde am primit botezul.
După botez, m-am întors acasă şi le-am spus părinţilor mei că m-am botezat şi că eu am devenit de acum creştină şi nu voi mai merge la facultate. Le-am spus că nu mă interesează să ştiu mai mult, la care părinţii mei au fost foarte indignaţi. Au insistat foarte mult să îmi termin studiile, mai ales că aveam puţin pînă la absolvire. Apoi, m-au întrebat:
-De ce nu vrei să îţi termini şcoala? La care eu le-am răspuns că nu am nevoie de mai multă şcoală, că atîta cît cunosc îmi este de ajuns şi că eu vreau de acum să îl urmez pe Dumnezeu. Atunci, ei foarte furioşi, mi-au spus:
-Bine, dacă aşa vrei du-te unde ştii de la noi, să ne părăseşti şi să uiţi de noi şi de locul acesta unde ai crescut şi unde ai fost pînă în ziua de azi.
Atunci mi-am luat cu mine nişte haine şi am plecat de la ei. Dar încotro s-o apuc acum şi unde să plec? Neştiind încotro să mă îndrept, am plecat din nou la aceiaşi căsuţă unde erau bătrînii aceia. Acolo ei mi-au aranjat unde să dorm şi mi-au pregătit tot ce aveam nevoie. Am găsit şi de lucru la un spital de noapte unde am început deja să lucrez.
Mai tîrziu, m-am căsătorit şi am locuit împreună cu soţul meu care era şi el creştin, la periferia oraşului în Moscova. După căsătorie am născut 3 copii. La scurt timp, după cîteva zile de la naşterea celui de-al patrulea copil, într-o zi m-am dus la un magazin să cumpăr de mîncare pentru familie şi pentru micuţul meu nou născut. Am încercat să traversez strada, şi în timpul acesta m-a lovit o maşină care mă aruncă la pămînt, accidentîndu-mă foarte grav. În urma impactului am căzut la pămînt ca moartă şi am rămas fără cunoştinţă.
În timpul acesta, eu simt cum ies din corpul meu fizic şi imediat după aceea, îl văd iar pe bărbatul acela care îmi vorbise pe stradă despre Dumnezeu cu cîţiva ani în urmă, dar care de data aceasta el era îmbrăcat în haine albe. Era acelaşi înger pe care mi-l trimisese iar Dumnezeu.
El m-a luat şi apucîndu-mă de mînă, m-a ridicat sus. Eu stăteam acuma cu el şi mă uitam la corpul meu care zăcea întins pe jos, auzindu-i în tot acest timp pe toţi cei aflaţi la faţa locului tot ce vorbeau între ei. Între timp a venit şi miliţia care a început să facă fotografii la locul unde avusese loc accidentul. Între timp a apărut şi maşina salvării cu medicii de la prim ajutor.
Aceştia, după ce m-au văzut şi au evaluat situaţia în care eram, s-au uitat neputincioşi la corpul meu şi m-au băgat în salvare.
Eu, în tot acest timp, priveam cu îngerul de lîngă mine la ce se întîmpla şi voiam să strig:
"-Nu vă mai chinuiţi cu trupul acela şi nu învinovăţiţi pe nimeni, căci eu nu sînt moartă, sînt vie. Iată-mă, sînt aici!"
Dar îngerul mi-a interzis să le vorbesc, spunîndu-mi:
-Eu îngăduiesc ca tu să vezi totul, dar tu nu trebuie să le vorbeşti pentru că ei sînt foarte slabi. Ei nu vor rezista şi nu vor înţelege cînd te vor auzi, şi la auzul cuvintelor tale vor fi foarte tulburaţi.
Apoi medicii mi-au luat trupul, l-au pus în maşina salvării şi au plecat spre spitalul de urgenţă. Îngerul mă ţinea de mînă şi am plecat împreună cu el, plutind prin aer deasupra maşinii salvării, pînă am ajuns la spital. Acolo m-au scos din salvare, m-au dus în sala de operaţie şi mi-au pus repede corpul pe masa de operaţie începînd să mă pregătească pentru operaţie. Imediat a venit şi medicul şef, care după ce a evaluat şi el situaţia, a spus dezamăgit:
-Nu mai facem nici o operaţie căci este deja moartă. Nu mai dă nici un semn de viaţă.
În timpul acesta îngerul mi-a spus:
-Lasă-i pe ei să facă ceea ce ştiu căci eu mă voi întoarce şi dacă va trebui, voi lua unele măsuri de urgenţă şi voi rezolva eu problema cu trupul tău.
Şi apoi a continuat:
-Acum tu vei pleca cu mine să vezi nişte lucruri mari şi deosebite, pentru ca apoi să le spui şi la alţii cînd te vei întoarce înapoi pe Pămînt.
Şi puţin curioasă, l-am întrebat:
-Dar trebuie să mă mai reîntorc pe Pămînt?
La care el a răspuns:
-Să vedem ce hotărîre va fi luată de sus.
După aceea, îngerul împreună cu mine am început să zburăm în sus, îndreptîndu-ne spre cer şi ridicîndu-ne spre stele cu o viteză uimitoare. În acest timp,el începe să îmi vorbească şi să îmi spună:
-Viaţa ta de creştin a fost o viaţă plină de rîvnă. Tu ai făcut multe lucruri, dar să vedem ce este scris din tot ce ai lucrat tu pe pămînt.
Şi deodată, în depărtare se zăreşte o luminiţă mică ca o stea strălucitoare. Atunci îngerul îmi spune:
-Vezi tu steaua aceea sus? Şi eu am zis:
-Da. Vai ce departe este! La care el îmi spune:
-Da, după măsurile voastre pămînteşti sînt miliarde şi miliarde de kilometrii, dar după măsurile noastre cereşti, este o distanţă neînsemnată, o nimica toată.
Şi continuam să zburăm cu o viteză fantastică, cînd la un moment dat am ajuns la steaua aceea care arăta ca o luminiţă, dar pe care o vedeam acum ca o planetă mare şi deosebit de frumoasă. Mergînd mai departe, am văzut deodată un oraş foarte mare şi foarte frumos care avea porţi la intrare. Am intrat pe porţile lui, dar la intrare erau nişte îngeri care stăteau la porţi. Aceste porţi păreau că sînt de fier şi erau deosebit de frumoase, aproape imposibil de descris în cuvinte, şi deodată văd că în faţa mea de departe venea pe străzile oraşului o lumină care strălucea foarte intens, strălucirea ei depăşind în intnesitate pe cea a soarelui, soarele părînd o mică scînteie în comparaţie cu strălucirea acestei flăcări ce venea înspre mine. Pe măsură ce flacăra aceasta se apropia tot mai mult de mine, eu tremuram tot mai tare şi simţeam cum mă trece o senzaţie de frică şi de groază.
În timp ce flacără se apropia tot mai tare de mine, aceasta prindea tot mai mult contur schimbîndu-şi mereu culorile, şi deodată din flacăra aceea apare ... Domnul Isus. Eu nu îl văzusem niciodată pînă atunci pe Domnul Isus, dar totuşi atunci cînd L-am văzut, L-am cunoscut numaidecît.
El mi s-a adresat cu o voce blîndă, dar nu mi-a spus pe nume, Tatiana. A spus un alt nume. La care eu am zis:
-Nu eu sînt aceea Doamne. Eu sînt Tatiana.
Şi EL mi-a răspuns:
-Nu, numele Tatiana l-a purtat trupul tău pe Pămînt, dar duhul tău poartă
un alt nume pe care Eu l-am pus cînd m-am înălţat de la Calvar.
Am vrut atunci să memorez acel nume, dar nu am putut pentru că nu mi-a fost îngăduit. Apoi Domnul Isus mi-a spus:
-Iată, tu ai ajuns aicea sus şi slujitorul Meu care este acuma cu tine îţi va arăta lucruri mari şi importante. Vei vedea lucruri deosebite. Vei vedea ceea ce nu ai putut să auzi sau să vezi vreodată pe Pămînt, dar toate Eu am să ţi le pun în minte în ordine să le memorezi, ca atunci cînd vei merge iar jos pe Pămînt să le răspîndeşti şi să le faci cunoscute în toată lumea printre popoare, dar mai ales printre creştini pentru ca ei să le cunoască.
Şi atunci am zis:
-Doamne, Domnul meu, n-aş putea să rămîn eu aici şi să plece în schimb acest înger? El ar putea face o lucrare mult mai mare decît o pot eu ca femeie. Şi după cum ştiu şi îmi amintesc, trupul meu de jos de pe Pămînt este accidentat. Este mort şi fără viaţă.
Atunci Domnul Isus mi-a spus:
- Da, dar tu nu poţi să rămîi aici în această Împărăţie pentru că tu eşti goală.
M-am uitat atunci la mine şi am văzut că eram îmbrăcată într-o haină albă ce avea mînecile largi şi lungi prin care nu mi se vedea trupul, şi am zis:
- Doamne, dar uite că eu am această haină aşa de frumoasă cum nu am mai avut niciodată. Această haină nu este haina mea?
Şi Isus mi-a răspuns:
-Nu. Tu nu ai înţeles de care haină şi de ce goliciune vorbesc Eu. Duhul tău nu are roade ca să rodească în această Împărăţie. În Împărăţia aceasta de Sus
Eu aduc numai acele suflete omeneşti care pot să rodească aici.
Şi atunci am zis:
-Doamne, dar eu am lucrat atît de mult pe Pămînt! Îmi amintesc că de cînd m-am pocăit şi pînă cînd am avut accidentul acesta, am avut copii şi multe probleme. Nu am lipsit niciodată de la Biserică, nici Duminica. Seara sau noaptea, mă duceam pe furiş şi citeam zilnic Biblia. Mă rugam şi dădeam şi bani la biserică cînd se adunau pentru cheltuieli sau pentru săraci şi văduve. Am ajutat şi săraci.
Domnul Isus a chemat atunci un înger care a venit cu o carte mare pe care a deschis-o şi îngerul a început să răsfoiască prin ea, spunînd:
- Uite că aici este scris mai mult decît îţi aminteşti tu. Nimic nu a scăpat din ceea ce tu ai făcut, dar vreau să îţi spun un lucru, tu ai umblat la Biserică nu pentru ca să primeşti mîntuirea. Numărul prezenţelor tale în Biserică nu înseamnă şi mîntuire. Tu ai umblat la Biserică ca să asculţi cuvîntul Meu, să cunoşti mai mult despre învăţăturile biblice şi să cunoşti mai multe despre Mine şi despre viaţa de dincolo de mormînt. Şi într-adevăr tu te-ai îmbogăţit nespus de mult în lucrurile acestea. Ai cîntat cîntece frumoase de laudă despre Mine, este adevărat. Asta a fost slujba ta acolo. Ai dat şi bani, iată şi suma de bani pe care ai dat-o. Ai postite 300 de zile.
Nu îmi amintesc exact cîte zile mi-a spus îngerul atunci, dar am înţeles că tot ceea ce am făcut în viaţă pe Pămănt, era scris în cartea aceea.
Apoi Domnul Isus, mi-a spus:
-Iată, îţi fixez în mintea şi memoria ta toate aceste lucruri.
Am rămas foarte mirată că mi-am amintit atunci toate aceste detalii şi le-am memorat. Apoi Domnul Isus a chemat un alt înger, mai puternic şi mai frumos, ce avea şi aripi. Acesta a venit din depărtare în zbor, şi a stat în partea dreaptă lîngă Domnul Isus şi apoi a deschis o altă carte şi a spus:
-Tu trebuia să posteşti 500 de zile pînă azi, dar ai postit doar 300. Ai primit multe binecuvîntări şi unele binecuvintări în bani din care tu a trebuit să dai atîţia bani părţii cereşti şi atîţia bani părţii pămînteşti la cei nenorociţi, dar tu nu ai dat nici un sfert din suma care trebuia să o dai. Tu a trebuit să vesteşti evanghelia, ai fost pregătită să vesteşti evanghelia la un număr de persone, dar din gura ta, la nici un sfert din ei tu nu le-ai vestit-o şi ei n-au auzit-o. Ar fi trebuit să mergi la spital căci acolo erau suflete care strigau după ajutor şi spuneau că dacă Eu sînt cu adevărat, să meargă cineva să le spună. Şi Eu ţi-am pus de multe ori în gînd lucrurile acestea, dar tu ai spus că:
”Eu sînt femeie. Să plece alţii să le vestească că eu nu am timp să plec, eu am familie şi copii şi e destul că mă rog pentru ei.”
Şi îngerul a continuat să îmi spună toate lucrurile pe care eu trebuia să le fac şi nu le-am făcut.
Atunci am lăsat capul în jos şi am început să plîng. Şi Domnul Isus mi-a spus:
-De ce plîngi? Şi eu am spus:
-Am înţeles că am pierdut mîntuirea şi voi vedea cerul doar pentru o clipă şi apoi voi merge în iad. Dar El a spuns:
-Nu, tu nu ai pierdut mîntuirea pînă în clipa de azi, dar vreau să te întorci înapoi pe Pămînt. Îţi voi trimite solul Meu să-ţi repare trupul şi să-ţi facă toate operaţiile. Îngerii din cer le vor face prin mîinile medicilor, iar mijlocul trupului tău îl vor reface ei direct, fără intervenţia doctorilor pentru ca să îţi dau şansa şi timpul să împlineşti aceste lucruri pe care nu le-ai făcut.
Să spui aceste lucruri cînd te întorci pe Pămînt la toţi creştinii şi la toţi oamenii care vor să îl cunoască pe Dumnezeu şi să ajungă în Rai, oriunde te vei duce, pentru ca ei să se trezească. Dacă nu îşi vor îndeplini datoria sfîntă faţă de lucrurile pe care Eu le-am lăsat, cu nici un chip ei nu vor ajunge aici unde eşti şi tu acum. Te-am adus aici în vizită doar ca tu să vezi o părticică din Împărăţia Mea. La mulţi li se pare că este simplu să ajungă în Împărăţia de Sus şi ei cred că dacă dau un ban sau se duc la Biserică duminică dimineaţa şi seara, şi în cursul săptămînii, ei sînt mîntuiţi?
Departe de a ajunge aceşti oameni în Împărăţia aceasta. Ei trebuie să lucreze zilnic în via Mea şi să aducă rod. Ei nu au roade, ei sînt numai nişte mlădiţe uscate. Unii din ei mai au puţină vlagă şi Eu mereu doresc să îi întăresc să aducă roade.
Binecuvîntările pe care Eu le primesc de la Tatăl Meu vi le dau vouă. Ele toate se înregistrează în cer şi se spune partea pe care voi trebuie să o întoarceţi cerului şi partea dată pentru cei de jos, în numele Meu. Prin aceasta se glorifică numele Meu. Cu aceasta se stabileşte locul fiecăruia în Împărăţia de Sus şi prin aceasta vei putea şi tu şi toţi cei care vor să ajungă sus să îşi cîştige meritul de a fi şi de a rămîne aici. Da, ştiu că ţi-ai făcut multe planuri pe Pămînt. Ţi-ai pus în gînd să ai casa ta, ţi-ai dorit să ai copilaşi sănătoşi şi soţul tău să aibă de lucru. Eu am ştiut gîndurile tale, am ascultat şi ţi-am dat de toate, dar tu nu te-ai gîndit niciodată cum să administrezi binecuvîntările Mele.
Iată, am vrut să îţi arat ce înseamnă să nu faci voia Mea! Casa ta a rămas jos, copii şi soţul ţi-au rămas şi ei, iar trupul tău zace neînsufleţit şi tu eşti aici fără dreptul de a rămîne în Împărăţia aceasta. Acum gîndeşte-te, ce ai făcut tu cu toate binecuvîntările Mele? Iată cît de rău le-ai administrat.
Atunci am început din nou să plîng şi am spus:
-Domnul meu, Mîntuitorul meu, dar Tu ştii că din gura mea nu au ieşit cuvinte stricate şi eu am răbdat şi am suferit totul.
Şi El a spus:
-Este adevărat, dar tu niciodată nu ai dat partea cuvenită pentru cer. Eu am lăsat cerul şi am venit pe Pămînt şi am dat ce a fost mai scump de la Tatăl Meu, VIAŢA MEA, dar tu nu ai vrut să dai din binecuvîntările care ţi le-am dat Eu şi-mi aparţineau Mie, nu ţie.
Ai uitat şi le-ai pus în folosul tău, şi le-ai administrat aşa încît tu să te desfeţi în binecuvîntările Mele, pe cînd în jurul tău erau atîţia care strigau şi aveau nevoie de pîine, de haine, de cuvinte de mîngîiere, de salvare, de rugăciune, de susţinere şi de ridicare, şi toate aceste lucruri tu nu le-ai făcut.
Am început să plîng iar, şi am spus:
-Dar acum ce pot să fac? Nu mai pot da timpul înapoi şi nici nu mai am aceiaşi vîrstă. Oricîte binecuvîntări aş primi acum, le-aş da pe toate mai departe, nu mi-aş opri mie nici una, ca să mă mai pot reabilita în faţa Ta.
Atunci Domnul Isus mi-a spus:
-Asta nu se poate, te vei întoarce înapoi pe Pămînt, dar înainte vei pleca şi vei mai trece şi printr-o altă împărăţie ca să-ţi dai seama de lucrurile acestea, căci tot ce se vorbeşte şi este scris în Biblie este ADEVĂRAT. Foarte mulţi se înşeală. Să le spui cînd vei ajunge jos, căci ei cred că dacă s-au botezat în apă şi merg la Biserică, dacă se roagă şi mai dau un ban pe la biserică sau la săraci, ei sînt mîntuiţi.
Solul Meu o să te ducă să îţi arate unde sînt aceşti oameni. Te-am adus aici ca tu să vezi toate aceste lucruri căci Am văzut că în tine este ceva mai mult decît este în ei. Am hotărît să te aduc la porţile Împărăţiei Mele şi să te las să treci dincolo de aceste porţi, pentru ca Eu să îţi vorbesc faţă în faţă despre toate aceste lucruri.
La un moment dat, Domnul Isus a ridicat mîna dreaptă în sus, şi îngerul cu cartea aceea a dispărut, apoia a apărut un grup de îngeri care a început să-mi spună toate lucrurile pe care le-am făcut în fiecare zi.
Vă daţi seama cît de surprinsă am fost atunci cînd ei mi-au numărat şi cîte cuvinte am rostit, cîte lucruri am făcut, cîte gînduri am avut. Totul mi-au scos la iveală. Absolut nimic nu se putea ascunde sau trece cu vederea.
Apoi un alt înger, a adus un cîntar şi a pus totul pe cîntar. Şi Domnul Isus mi-a spus:
-Acuma alege! Dacă la dreapta va fi mai mult, vei fi în partea dreaptă, adică aici în Împărăţia Mea de Sus. Dacă la stînga va fi mai mult, vei fi în Împărăţia de Jos.
Eu am început să plîng cînd am văzut că în partea stîngă era un pic mai mult, şi am zis:”Dar cum se poate? Eu m-am socotit o femeie temătoare de Dumnezeu şi toţi din jurul meu spuneau despre mine că eu sînt sfîntă, şi mă luau ca exemplu în îmbrăcămintea mea, în vorbirea şi în umblarea
mea.”
Şi Domnul Isus mi-a spus:
-Da, lucrurile acestea le-ai făcut cu adevărat. Le-am pus pe cîntar pe toate, dar nu au avut o valoare prea mare căci tu nu ai nici un snop.
Tu n-ai făcut ceea ce ar fi trebuit să faci şi binecuvintările Mele le-ai administrat în mod egoist pentru profitul tău. EU ţi-am dat de multe ori mai mult decît trebuia să ]ţi dau, şi tu trebuia să înţelegi că nu ţi-am dat pentru că tu meritai, ţi-am dat pentru ca tu să ai de unde să dai şi la alţii. Cu cît îţi dădeam mai mult, cu atît tu dădeai mai puţin, şi cu cît tu aveai mai mult, cu atît mai rău administrai ce primeai, lăsîndu-ţi ţie mai mult.
Atunci un alt înger din mulţimea de îngeri mi-a spus:
-În anul cutare după război aveai numai pîine şi apă în casă şi abia puteai să-ţi cumperi un litru de lapte pentru copii şi erai mulţumită şi fericită. După ce Tatăl Ceresc a început să-ţi dea prin Domnul Isus binecuvîntări, tu ţi-ai făcut casă şi ţi-ai luat maşină pentru soţ. De ce ai făcut lucrurile acestea? Te-ai folosit de lucrurile cereşti pentru viaţa de jos şi ele toate acolo vor rămîne ... .
Atunci am început iar să plîng şi am spus:
-Atunci nu ştiu cine va ajunge în cer.
Şi Domnul Isus a spus:
-Sînt foarte puţini care vor ajunge aici, iar unii e posibil să ajungă la judecată, dar la judecată se va pune totul pe cîntar cum s-a pus şi la tine.
După aceea Domnul Isus a dispărut şi eu am rămas cu îngerul care se uita la mine. Şi imediat după aceea îmi spune:
-Trebuie să mergem, că aşa a spus Stăpînul să te duc să vezi şi o altă împărăţie. Eu mă gîndeam pe drum că oare la ce împărăţie vom merge acum, dar îngerul care îmi citea şi cunoştea gîndurile, mi-a spus:
-Te gîndeşti acum la ce împărăţie am să te duc. Ai să o vezi, nu te frămînta şi nu te gîndi la asta.
Mergeam cu el şi păşeam prin atmosfera aceea pe care nici nu ştiu cum să o descriu, dar ce era interesant era că deodată a apărut în faţa noastră un rîu cu apă curgătoare şi am început să calc pe apa aceea în urma îngerului. Acolo unde călcam apa devenea tare. Dacă călcam eu întîi în apă, mă scufundam, dar dacă călca întîi îngerul şi eu în urma lui după el, mergeam pe apă ca pe ceva tare.
M-am mirat şi mi-am dat atunci seama cît de mare şi cît de necuprinsă este puterea lui Dumnezeu pe care noi abia dacă o putem înţelege.
Şi pe măsură ce mergeam înainte, în depărtare se vedeau drumuri.
Am ajuns la un moment dat într-un loc pe care nu l-am mai văzut pînă atunci.
Mi-am dat seama că acum intram şi păşeam deja în cealaltă împărăţie de care îmi vorbise Domnul Isus. Pe măsură ce ne apropiam tot mai mult de ea, se auzeau de departe strigăte şi ţipete disperate, lacrimi şi o durere jalnică şi sfîşietoare se simţea pretutindeni. Nu ştiam ce se petrece, dar bănuiam că acum ne apropiam de împărăţia iadului, aşa că i-am spus îngerului:
-Se poate să nu mergem acolo pentru că eu nu pot. Eu sînt o fire calmă şi liniştită de felul meu. Eu nu m-am certat niciodată nici cu copiii mei şi nici cu soţul meu, şi nu mi-a plăcut niciodată gălăgia, durerile şi plînsul, dar ceea ce se aude de-acolo..., nu ştiu, n-aş vrea să merg.
Şi îngerul a spus:
-Trebuie să te duc pentru că aşa a spus Domnul Isus.
Apoi îngerul a plecat înainte şi la un moment dat a ajuns la nişte porţi de fier. Cînd a ajuns lîngă ele, din spatele lor au ieşit nişte îngeri puternici îmbrăcaţi ca militarii, purtînd pe ei nişte haine negre cu nasturi mari de culoare galben aurie şi ţineau în mînă săbii. Cînd l-au văzut pe îngerul Domnului Isus care era cu mine, au deschis porţile şi au căzut jos la pămînt în faţa lui. Atunci îngerul mi-a spus:
-Cînd apar eu aici, nimeni nu mai are putere.
Am intrat înăuntru, trecînd dincolo de acele porţi, şi i-am spus îngerului:
-Vai, dar eu nu pot să văd aşa ceva. Şi îngerul a spus:
-De ce? La care, spre surprinderea mea după ce am văzut acolo pe unii care se aflau, i-am spus:
-Dar uite, eu îi cunosc pe unii de aici. Acesta a fost cu mine în biserică. Pe sora aceasta o cunosc, pe fratele acesta îl cunosc şi pe el. El a fost pastorul nostru cîţiva ani de zile. Pe aceştia îi cunosc. Cum de au ajuns ei aici?
Erau aşa de chinuiţi acolo şi cînd m-au văzut, au zis:
-Cum de ai ajuns şi tu aici? Parcă tu erai mai temătoare de Dumnezeu, mai înfrînată. Noi am fost mai libertini, şi uite că am ajuns aici cu toţii acum.
M-am uitat la ei şi i-am întrebat:
-Ce faceţi voi aici? Atunci îngerul mi-a spus:
-Vorbeşte tot ce vrei să vorbeşti, nu-ţi fie frică! Întreabă tot ce vrei să întrebi.
Atunci i-am întrebat din nou:
-Ce faceţi aici? Şi ei mi-au răspuns:
-Ne-au adus aici şi aşa după cum poţi să vezi, sîntem chinuiţi tot timpul. Avem rar cîte o pauză. Demonii de aici ne pun într-o vană mare şi toarna peste noi un fel de apă ca o flacără de foc care ne arde de simţim că ne topim. Apoi forţaţi de demoni, ne deschid gura şi ne toarnă în gură cu o pîlnie, apă cu flăcări că ne iese foc pe urechi, pe nas, pe gură şi pe ochi. Dacă am avea aici măcar un strop de apă am putea stinge focul acesta care ne arde şi ne chinuie cumplit şi ne-ar mai potoli setea şi arsurile ce le avem. Nu ştim exact cît vom sta aici. Unii din noi ştim, alţii nu.
Şi cum îi priveam cu îngerul care mă însoţea, la un moment dat apare în faţa noastră o clădire mare. Pe Pămînt nu sînt clădiri aşa de mari. Am intrat amîndoi în această clădire şi ne-am dus pe coridorul ei. Acolo s-a deschis o poartă şi dincolo de această poartă era locaşul ... Şarpelui cel bătrîn, al Diavolului ce şedea pe un tron de flăcări de foc, cu o cunună de flori roşii pe cap, ţinînd în mînă o furcă cu trei coarne de culoare galbenă aurie, şi cînd a lovit cu ea în podea, au ieşit scîntei. Atunci au sărit toţi slujitorii lui şi au venit şi nimeni nu vorbea în faţa lui. Deodată, diavolul a spus:
-Aceştia toţi au fost odată creştini şi nu au făcut voia Celui Înviat. Chinuiţi-i acum, că pînă la judecată ei sînt ai noştri, iar după judecată nu se ştie ai cui vor fi. Vor fi ai noştri sau nu încă nu ştim.
Atunci am înţeles cu durere că ei vor sta în acest loc teribil şi îngrozitor pînă la judecată, şi l-am întrebat pe înger:
-Cînd va fi judecata? E imposibil să fie curînd? am zis eu, şi îngerul a spus:
-Nu, ziua judecăţii e stabilită la sfîrşitul miei de ani a Împărăţiei lui Dumnezeu a Domnului Isus pe Pămînt.
Şi mi-am dat seama că pînă la împlinirea celor o mie de ani era încă mult, aşa că ei trebuiau încă mult timp să mai sufere în acel loc îngrozitor.
Apoi îngerul mi-a spus:
-Da, ei suferă aici. Unii suferă de o mie de ani, dar sînt alţii care suferă de mai mult de o mie........ Ei trebuie să sufere aici pînă la ziua judecăţii, iar atunci se va hotărî soarta lor. Nu se ştie ce va fi cu ei după aceea.
-Dar cum au putut ei greşi de au ajuns aici? l-am întrebat pe înger.
Şi el mi-a răspuns:
- Foarte simplu. Iată, ne vom duce acum şi vei întîlni pe unul din ei.
Tu nu îl cunoşti şi nici el nu te cunoaşte, dar el o să-ţi spună totul despre el în prezenţa mea şi va recunoaşte totul.
Şi îngerul s-a dus şi a stat de vorbă cu sufletul acela şi acesta i-a spus tot răul pe care l-a făcut cînd era în viaţă şi a trăit pe pămînt.
Printre altele i-a spus cum el iubea cearta, cum îi plăcea să-i vorbească pe alţii de rău şi cum la el asta era o mîngîiere şi o bucurie. Îi plăcea să-i critice şi să-i blameze pe toţi. A iubit banii şi averile şi a început să se ridice şi să prospere. Îi plăcea să fie onorat şi să-şi dea importanţă. A spus toate aceste lucruri şi le-a recunoscut singur în faţa îngerului, spunîndu-i că:"Da, sînt adevărate." Apoi îngerul a continuat:
-Aceste patimi au apărut la el după 5 sau 6 ani de pocăinţă şi el este încărcat acum de ele. El nu şi-a mărturisit niciodată păcatele sale în faţa lui Dumnezeu, nu le-a plîns şi nu s-a căit de ele. Nu s-a lăsat de ele şi de aceea el nu poate să vină în Împărăţia de Sus căci el nu este pregătit, iar cînd va fi judecata i se va pune pe cîntar tot ce a făcut, şi lucrurile bune, rugăciunile, lacrimile, milosteniile, ajutorul dat săracilor şi văduvelor, pe cei pe care i-a mîngîiat şi tot ceea ce a făcut şi vorbit, dar se vor pune pe cîntar şi toate lucrurile şi faptele rele pe care le-a făcut.
La judecată se va vedea şi se va ştii absolut tot ce a făcut fiecare suflet pe Pămînt, dacă ceea ce a făcut a făcut prin credinţă şi dragoste sau nu.
Poate iubirea lui Dumnezeu îi va reabilita pe unii dintre ei, dar pe asta nu se poate miza. Aceştia niciodată nu vor ajunge în cetatea Împărăţiei de Sus, în oraşul Cel de Sus, în veşnicii unde locuieşte Domnul Isus. Aceştia vor fi în altă parte a universului, vor fi în alt loc stabiliţi şi vor avea alt destin, altă veşnicie cu alte legi, cu alte forme de convieţuire, etc. .
Apoi, ne-am dus cu îngerul care mă însoţea mai departe, dar eu i-am spus atunci că nu vreau să merg şi să intru mai departe în această împărăţie căci mi-e groază şi nu pot suporta să îi văd pe cei care sînt chinuiţi acolo.
Dar el a spus:
-Nu se poate, aşa am ordinul de sus şi asta mi s-a ordonat să fac.
Şi am continuat atunci să mergem mai departe şi mai adînc, şi am văzut tot felul de lucruri îngrozitoare. Dar cel mai groaznic lucru a fost cînd am trecut dincolo de un perete mare şi negru de fier turnat, de 10 metri grosime, şi cînd l-am văzut m-am mirat foarte mult cum au putut să-l construiască, iar la capăt era o uşă care scîrţîia puternic. La un moment dat uşa aceasta s-a deschis şi am intrat pe ea şi acolo i-am văzut pe atei, pe comunişti şi pe toţi cei care l-au hulit şi l-au respins pe Dumnezeu şi pe Domnul Isus, cu toţii erau aici.
Pe mulţi dintre cei ce erau aici i-am cunoscut. Printre ei au fost şi cei ce m-au învăţat pe mine la şcoală, şi spre marea mea durere, i-am văzut aici şi pe părinţii mei.
Chinul care era aici nu se putea compara cu chinul pe care l-am văzut acolo unde erau cei care au fost odată creştini. Aici unde eram acum, chinul era mult mai mare şi mai cumplit şi mult mai greu de suportat.
Aici era plin de toate animalele şi fiarele cîmpului, tîrîtoare şi şerpi care îi muşcau. Tigrii se năpusteau asupra lor şi rupeau din ei, dar carnea lor se punea înapoi la loc, şi ei erau cuprinşi atunci de o durere groaznică.
Gemetele şi ţipetele sînt aici tot timpul, fără întrerupere. Este o grozăvie de nedescris să îi vezi în chinurile şi sufeinţele în care se zbat aici neîncetat.
Cînd au privit cu ochii spre mine m-au recunoscut, şi unul dintre ei a zis şi m-a strigat pe nume:
- Ferice de tine că ai lăsat totul pe Pămînt şi l-ai urmat pe Domnul Isus, căci noi care sîntem acum aici nu mai avem nici o şansă şi nici o speranţă.
În timpul acesta, am început să plîng. Şi bieţii de ei credeau că eu plîngeam de mila lor, dar eu plîngeam defapt gîndindu-mă la mine şi la starea mea, pentru că deşi eram mai bună decît ei, totuşi nu aveam dreptul să rămîn în Împărăţia de Sus a Domnului Isus.
Am rămas deosebit de impresionată şi de marcată după ce am văzut toate chinurile şi suferinţele de aici, de felul cum suferă oamenii care nu îl cunosc şi nu îl acceptă pe Dumnezeu, cum suferă creştinii care au făcut păcate şi au acceptat să ducă o viaţă urîtă în ochii lui Dumnezeu, cum suferă cei care nu au acceptat călăuzirea Duhul Sfînt în viaţa şi în faptele lor, ci s-au călăuzit ei pe ei înşişi, devenind astfel nişte atei religioşi.
Este îngrozitor să vezi toate aceste lucruri şi multe, multe alte lucruri şi scene pe care le-am mai văzut în această călătorie şi pe care îmi este aproape imposibil să le descriu în cuvinte omeneşti.
Atît Împărăţia de Sus a Domnului Isus cît şi Împărăţia Diavolului întrec cu mult imaginaţia oricărui om de pe Pămînt, şi este de cele mai multe ori imposibil să le descrii prin cuvinte omeneşti.
După ce am ieşit afară din acest loc şi am părăsit împărăţia întunericului împreună cu îngerul care mă însoţea, am revenit amîndoi înapoi pe Pămînt. Am trecut prin atmosfera Pămîntului, şi m-am văzut la un moment dat deasupra oraşului meu natal. Totul părea posomorît. Înainte să plec în această călătorie, oraşul mi se părea frumos, dar acum clădirile păreau posomorîte şi oraşul era întunecat şi neluminat.
Ne îndreptam cu îngerul spre locul unde era trupul meu şi aşa am ajuns la morga spitalului unde mi-am văzut corpul ... care zăcea mort.
Am intrat cu îngerul în morgă şi m-am uitat la corpul meu fără viaţă şi îngerul mi-a dat voie să îl pipăi. Era ţeapăn şi rece.
Apoi, îngerul mi-a spus:
-Au trecut 3 zile de cînd l-ai părăsit în această călătorie.
Eu i-am spus atunci că trebuia deja să fiu înmormîntată, şi l-am întrebat de ce nu l-au înmormîntat pînă acum şi de ce l-au ţinut aşa de mult în morgă. La care îngerul mi-a spus:
-Pentru că am ordonat eu lucrul acesta şi pentru că am avut împuternicire de la Domnul Isus, dar acum tu vei intra iar în corpul tău. Eu voi lucra la capul tău ca să îţi pun creierul la loc, voi închide cutia craniană şi tu vei rămîne aşa cum ai fost şi-ţi vei căpăta iar simţurile şi cunoştinţa. Tu ai avut capul zdrobit şi picioarele şi şira spinării tale au fost rupte.
Apoi a continuat:
-Picioarele şi mîinile ţi le vor pune ei în ghips. Eu voi sta aici şi te voi veghea pînă te vei însănătoşi, iar cît priveşte coloana vertebrală şi creierul, eu am să ma ocup de ele şi am să le pun eu la loc.
Şi atunci l-am întrebat pe înger:
-Bine, dar cînd vor vedea medicii, ce vor spune ...?
Şi îngerul mi-a răspuns:
-Nu-i nimic. Nu este nimic căci trupul este îngheţat. Cînd îmi voi pune mîinile peste el, acesta se va dezgheţa.
Şi într-adevăr, cînd îngerul a pus mîinile peste el, trupul îngheţat a devenit moale.
În timpul acesta, eu am simţit că sînt absorbită de o putere uriaşă înapoi în corp, şi atunci am intrat din nou în el. Am simţit apoi la capul meu cele două mîini calde ale îngerului şi atunci am devenit deodată iar conştientă şi mi-am recăpătat din nou toate simţurile. În timpul acesta femeia de serviciu a spitalului a intrat în morgă, şi cînd am văzut-o i-am zis:
-Nu aveţi ceva să-mi daţi să mă învelesc, căci îmi este tare frig aici pe masa asta rece pe care m-aţi pus.
Femeia de serviciu, parcă înebunită de ceea ce-a văzut, a trîntit uşa de la morgă fugind şi strigînd cît o ţinea guara:
-Au înviat morţii, au înviat morţii!
A venit imediat medicul şef, care se temeau şi el să se apropie, dar cînd a
intrat în morgă .... l-am întrebat:
- De ce vă temeţi, ce s-a întîmplat? la care el vizibil tulburat şi marcat de ceea ce vedea acum în faţa ochilor săi, îmi spune:
-Capul tău era zdrobit şi creierul tău ieşit afară din craniu. Acum este la loc şi, tu poţi să vorbeşti şi să vezi totul clar...?!
Atunci i-am spus doctorului şi celor care erau acolo de faţă:
-Am să vă povestesc totul, nu vă fie frică, numai puneţi-mi mîinile şi picioarele la loc în ghips ca să mi se vindece mai repede, căci îngerul stă aici cu mine.
Eu îl vedeam pe înger, dar ei nu îl puteau vedea.
Atunci, încă speriaţi, m-au scos afară din morgă, dar femeia de serviciu tot nu avea curajul să se apropie şi striga în gura mare că diavolul a făcut minuni. Şi eu i-am spus atunci:
-De ce îi dai cinste diavolului, căci Dumnezeu este cel care a făcut minunea?
Dar în necredinţa ei, biata de ea nu mai ştia ce să creadă şi striga într-una pe coridoarele spitalului că diavolul a făcut minuni.
Mi-au pus mîinile şi picioarele în ghips care apoi s-au vindecat, şi îngerul stătea lîngă mine în fiecare seară şi-l vedeam, dar cei din jurul meu nu-l puteau vedea. Seara cînd mă rugam, el apărea lîngă patul meu şi îmi spunea cu blîndeţe şi dragoste:
-Dormi în pace. Şi în dimineaţa următoare cînd mă sculam mă simţeam mai bine. Cu fiecare zi ce trecea, îmi reveneam şi mă refăceam tot mai mult şi la scurtă vreme mi-au dat drumul acasă. Cînd medicii de la spital i-au dat soţului meu vestea că voi fi externată, lui nu îi venea să creadă.
Am părăsit spitalul la scurt timp şi m-am întors acasă, dar aici spre surprinderea mea am găsit multă durere şi jale. Soţul meu cumpărase şi pregătise deja sicriul pentru înmormîntarea mea, la cimitir groapa era săpată, colacii pentru pomană au fost cumpăraţi, iar familia şi rudele erau pregătite pentru a merge la înmormîntarea mea. Am văzut şi hainele din garderoba mea pe care ei le-au pregătit deja pe toate pentru a le da pe la săraci.
Cînd am ajuns acasă, vă puteţi închipui ce şoc mare a fost pentru toţi.
Le-am povestit la toţi experienţa călătoriei mele în afara trupului, pe unde am fost, ce am văzut şi tot ce mi s-a spus că trebuie să spun.
Le-am spus în detalii tot ce am văzut, am auzit şi am simţit în cele două împărăţii în care am fost dusă în aceste 3 zile.
Soţului meu i-a venit cu greu să creadă toate acestea, şi deşi locuiam şi trăiam alături de el zi de zi în aceiaşi casă, el mă întreba mereu:
- Tatiana, eşti tu cu adevărat...? Nu eşti o altă femeie care seamănă cu soţia mea şi pe care doctorii au trimis-o în locul ei...? Doar eu am fost la spital şi te-am văzut cu capul zdrobit moartă şi îngheţată în morgă.
Tu nu ai nici o tăietură pe cap şi nici o urmă de accident acum. Capul tău este întreg şi coloana ta vertebrală ruptă este acum dreaptă, cum aşa?
Şi i-am povestit iar soţului meu totul, cu lux de amănute, dar chiar şi după un an de zile de la acest eveniment, lui tot nu îi venea să creadă că eu sînt soţia lui adevărată, pînă cînd într-o noapte, Dumnezeu i-a arătat în vis că tot ceea ce i-am spus eu era adevărat, şi de atunci încolo el nu s-a mai îndoit.
S-a convins apoi şi mai mult şi şi-a dat seama de adevăr cînd am început să scriu despre această experienţă şi să trimit mii şi mii de scrisori în toată fosta Uniune Sovietică şi prin toată lumea. Am reuşit să le traduc în mai multe limbi şi am făcut şi casete pe care le-am trimis peste tot ca să îi avertizez de toate aceste lucruri pe creştini, dar şi pe cei care îl caută sincer pe Dumnezeu, după cum mi-a cerut Domnul Isus.
Domnul Isus transmite acest mesaj în special creştinilor şi le spune pe această cale să nu îşi asume lor binecuvîntările lui Dumnezeu şi să nu folosească aceste binecuvîntări pentru propriul lor interes sau beneficiu, pentru că nici cel puţin trupul lor nu le aparţine. Acesta este templul Duhului Sfînt care trebuie prin tot ce spune şi face să îl glorifice pe Tatăl şi pe Fiul.
Domnul Isus spune creştinilor să ducă o viaţă sfîntă şi curată, să cîntărească tot ceea ce fac şi vorbesc, pentru că nu este de ajuns ca ei să frecventeze o biserică. Ei trebuie să postească şi să se roage mai mult, dar în acelaşi timp au nevoie şi de fapte prin care Dumnezeu să fie cu adevărat glorificat şi lăudat.
Încredinţaţi-vă mai mult postului şi rugăciunii, şi nu faceţi lucruri sau fapte prin care voi să primiţi laudele sau recunoştinţa de la cei din jur, ci faceţi aceste fapte astfel ca toată lauda, cinstea şi gloria să fie aduse celor în drept să le primească, adică Tatălui Ceresc şi Domnului Isus.
Domnul Isus mi-a mai arătat că mulţi creştini lucrează pe pămînt doar pentru ca ei să fie înălţaţi şi onoraţi. Ei vor să fie apreciaţi şi ridicaţi în slavă pămîntească şi cei din jur să îi cinstească, dar Dumnezeu spune:
"Eu vreau ca slava să mi-o dea toată Mie. Le-am dat binecuvîntări. Ei sînt robi fără drepturi.Eu I-am răscumpărat prin Fiul Meu. Nici trupul lor nu le aparţine şi nici sufletul şi duhul."
De aceea, iubiţi fraţi şi surori şi toţi cei care veţi citi aceste rînduri, administraţi cu înţelepciune tot ce v-a dat Dumnezeu.
Nu veniţi la El cu mîna goală, căci nu frecventarea unei biserici vă salvează sufletul. Este adevărat că şi aceasta trebuie să faceţi, dar veniţi la El cu snopi, veniţi la El cu roade, veniţi la El cu toată credinţa ce o aveţi în voi şi transmiteţi şi la alţii din credinţa voastră, cinstindu-i în felul acesta pe Tatăl şi pe Fiul.
Daţi ce este mai scump pentru Domnul şi în numele Domnului. El a părăsit Împărăţia de Sus, din care am văzut şi eu o părticică, şi a venit aici jos pe pămînt, printre noi şi pentru noi, ca să îşi dea viaţa pentru răscumpărarea noastră.
Ce putea să facă mai mult? Ce dovadă mai mare a dragostei Sale ne putea oferi?
Este cumplit să te întîlneşti odată cu Domnul Isus şi apoi să fii întors de la poarta Împărăţiei Sale.
De aceea în Numele Lui Cel Sfînt şi Preaînalt, Domn al Gloriei Eterne, vă rog la încheiere, administraţi cu înţelepciune şi cu dragoste tot ce aveţi şi tot ce faceţi. Faceţi voia Lui în toate căile voastre. Nu căutaţi la foloasele voastre proprii ci căutaţi la folosul altora. Căutînd la folosul altora, le daţi şi lor şansa să poată ajunge şi ei la Dumnezeu în Împărăţia de Sus.
Dumnezeu să vă binecuvînteze şi să ne salveze pe toţi pentru a ne putea întîlni fericiţi la sfîrşitul acestei călătorii pămînteşti, acolo Sus în minunata Lui Împărăţie. Dăruiţi şi la alţii mesajul acesta minunat al Său.
Sfîrşit
_____________________________________________________________________________
Mărturia unei artiste din Korea - iadul
http://www.youtube.com/watch?v=CwtZXo-uObI
Marturii rai si iad
________________________________________________________________________
Linkuri crestine :
http://muzica-crestina-net.blogspot.com
Linkuri crestine :
http://muzica-crestina-net.blogspot.com
